Istoria conceptului All Inclusive


În utimii ani conceptul All Inclusive a devenit un ‚must’ în cererile turiștilor români. Conceptul se potrivește de minune familiilor cu copii și în general persoanelor care preferă vacanțe liniștite. Practic, resortul ales ne oferă tot ce avem nevoie atunci când mergem în vacanță, mai bine zis, stăm fără griji. Astfel, într-o vacanță “all inclusive” ne putem bucura pe lângă mesele și băuturile non-alcoolice și alcoolice, de snack-uri între mesele principale, cafea, ceai, băuturi de la bar și piscină. Marea majoritate a hotelurilor care au acest concept implementat, oferă și alte servicii și facilități precum: spa, saună, fitness, miniclub pentru copii, animație pentru copii și adulți, internet, sporturi.

În general, hotelurile care sunt situate pe plajă au plajă privată direct în fața hotelului cu șezlonguri și umbreluțe, iar anumite hoteluri care sunt mai departe de plajă, pot avea o plajă privată.

Există anumite hoteluri care se adresează în special familiilor cu copii sau doar adulților. Însă, în general, marea majoritate a hotelurilor se adresează tuturor oamenilor.

Este evident și faptul că bugetul unui astfel de sejur este mult mai bine controlat. Dacă alegi să nu părăsești deloc hotelul, nu vor exista cheltuielile (atenție, sunt și servicii care se plătesc, de ex. masajul sau anumite sporturi).

 

Contrar părerii larg răspândite, conceptul All Inclusive nu este invenţia turcilor.

 

Conceptul s-a conturat într-o primă formă la inceptutul anilor `50, atunci când jucătorul belgian de polo Gerard Blitz a creat rețeaua Club Med – pilotul a fost în Majorca, Spania, iar primele sate turistice de acest fel : 1952 Grecia  Corfu, apoi Elvetia in 1957. În acele vremuri conceptul se prezenta sub formă de corturi, așadar persoanele cazate acolo petreceau noaptea în corturile de pe plajă, mâncau împreună, practicând și diverse activități.  





Sursa imagini: Capital

Aproximativ 20-25 de ani mai târziu, acesta a fost ajustat și aplicat turismului de masă, pe care l-a și revoluționat. În contextul respectiv, printre primele destinații de acest fel se pare că au fost Republica Dominicană (Punta Cana) și Jamaica (Montego Bay). Inițial, pachetul de servicii cuprindea cele trei mese principale, la care se adăugau băuturile alcoolice și non-alcoolice. Până la finele lui 1998, Sandals Montego Bay a rafinat conceptul, adaugandu-i componente de genul: baruri la piscină, servicii exclusiviste pe plaje private etc. De aici a fost exportat la toate Club Med din Africa – Tunisia şi Egipt  şi Caraibe.
De abia în 1995, All Inclusive a fost importat de turci, primul care l-a implementat fiind Calista Resort 5*, din Belek, Antalya. A fost însă atât de bine adaptat şi exploatat în Turcia încât aceasta a lăsat în urmă destinaţii odinioară cu prestigiu în domeniu. Ulterior conceptul s-a răspândit şi în alte ţări precum Grecia, BulgariaSpania, Croaţia, iar de câţiva ani încoace se fac experimente All Inclusive şi în România.

 

All Inclusive în România

Potențialul serviciilor all inclusive pe litoralul românesc este foarte mare, având în vedere cererea care crește de la an la an. În acest moment, numărul de locuri all inclusive reprezintă 8% din numărul total de locuri clasificate pe litoral. Apetitul românilor pentru serviciile all inclusive pe litoralul românesc începe să ceară transformarea din ce în ce mai multor unităti care să ofere aceste servicii.

 

Noi recomandăm all inclusive turiștilor, însă, în același timp, încercăm să îi îndreptăm și către un consum alternativ, deoarece fiecare destinație are cu siguranță o poveste interesantă ce merită a fi descoperită. 


SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare